Şcoala cernavodeană

PhotobucketPrimele referinţe despre existenţa unei instituţii de învăţământ la Cernavodă datează din secolul al XVII-lea, când aflăm că la Cernavodă funcţiona, în 1766, o şcoală înfiinţată de un anume dascăl Ioan, iar în 1772 aici studiază fiul unui român din Braşov pe nume Mihai Croitoru. Ţinând cont de contextul politic în care se găsea Dobrogea la acea dată, existenţa unei şcoli la Cernavodă în 1766 este un lucru remarcabil.

Însă părintele şcolii cernavodene, şi unul dintre principalii pionieri ai învăţământului în Dobrogea este Dimitrie Chirescu. Născut în apropiere de Cernavodă, la Rasova, şi ajuns preot şi învăţător, Dimitrie Chirescu continuă mai întâi activitatea tatălui său la şcoala din Rasova, iar 1870, când este mutat ca preot la Cernavodă înfiinţează una şi aici, ce funcţiona chiar în casa parohială. Însă existenţa unor şcoli româneşti sub dominaţie otomană era una extrem de dificilă. Situaţia se schimbă după ce Dobrogea intră sub administraţie românească. În 1879,  la Cernavodă se construieşte primul local de şcoală cu numai două săli de clasă. Ceva mai târziu localului i se mai adaugă încă două clase, iar până în 1921 oraşul Cernavodă avea o şcoală la standarde ridicate pentru acele vremuri.

Dar cu trecerea anilor, localul începe să nu mai facă faţă nevoilor oraşului şi începutul anilor ’30 găseşte învăţământul din Cernavodă cu un local de şcoală mic şi şubrezit de timp. Unul dintre primii care semnalează necesitatea unui nou local de şcoală este tânărul învăţător Ioan Muşat. Astfel că în mai 1932 se întruneşte un comitet ce va fi însărcinat de către primarul Radu Iordăchescu cu construirea unui nou local de scoală. După numai doi ani clasele şcolii primare se mută în noul local de şcoală deşi lucrările nu erau încă terminate.
Photobucket

Pe lângă localul de şcoală, realizat cu o puternică implicare socială a cernavodenilor, şcoala dinspunea în anul 1935 şi de aportul unor foarte buni dascăli. Majoritatea dintre ei foarte tineri, veniţi din alte localităţi ale ţării, dar şi localnici instruiţi la şcoala lui Dimitrie Chirescu, au un aport deosebit, pe lângă partea educaţională, în ceea ce priveşte implicarea socială în viaţa oraşului.

Remarcabil este faptul că, într-un articol din numărul 3 al publicaţiei Danubiu, aflăm că învăţătorii şcolii primare nu erau implicaţi numai în activitatea şcolară a elevilor, ci şi în cea extraşcolară. De asemenea, Ioan Muşat şi alţi învăţători implicau elevii în activităţi extraşcolare, precum Cercetăşia, echipe de fotbal, echipe de gimnastică, cercuri culturale etc.

Tot din publicaţia Danubiu aflăm că “oamenii cu stare” ai oraşului donau ocazional sume de bani şcolilor din localitate, în special pentru aceste activităţi extraşcolare ale elevilor.

În anul 1935, în oraşul Cernavodă funcţionau Şcoala Primară de Fete, Şcoala Primară de Băieţi, Gimnaziul “Principesa Elena”, Gimnaziul Industrial, iar în 1935 apare şi Şcoala de Industrie Casnică “Sf. Ana”, la care erau înscrişi aproximativ 800 de tineri.

Din dăruirea şi spiritul de iniţiativă ale acestor tineri dascăli ce funcţionau la Cernavodă, în 1935 îşi va forma săptămânalul Danubiu colectivul de colaboratori, fondatorul ziarului, Ioan Muşat, îndemnându-i în permanenţă să scrie pentru ziarul local. Astfel că întreaga publicaţie este într-o strânsă legătură cu instituţiile de învăţământ din localitate şi se implică activ la bunăstarea acestora şi a elevilor.

După al doilea război mondial, se modifică radical. În 1956 se formează o a doua şcoală generală (actuala Şcoală Generală nr. 1). Aceasta funcţionează mai întâi în centrul oraşului, mutându-se în 1983 în noul local de şcoală din cartierul Columbia în care funcţionează şi în present.

În anul 1959 se înfiinţa în Cernavodă, în concordanţă cu noile cerince ale administraţiei comuniste, un liceu agricol. Ani de-a rândul aici au deprins tainele unor profesii legate nemijlocit de agricultură sute de absolvenţi. Ulterior, alţii s-au calificat în domeniul îmbunătăţirilor funciare, împânzid apoi ţara ori unde era nevoie de ei. Au urmat apoi câteva promoţii de normatori şi altele de maiştri, toate legate de aceleaşi domeniu economic. Pentru unii elevi din oraş, sau din localităţile apropiate, această instituţie de învăţământ, a constituit prima caramidă la edificiul profesiei lor ulterioare.
Photobucket

Anul 1990 a adus cu sine şi schimbarea titulaturii şi a profilului acestei instituţii, ea devenind Grupul Şcolar Industrial Energetic. Şi în acest moment cernavodenii beneficiază de o instituţie de învăţământ ce se încadrează excelent în cerinţele vremurilor.

În 1992, după îndelungi aşteptări, s-a reuşit demolarea vechilor clădiri ale liceului, ce atinseseră venerabila vârstă de 100 de ani, dar şi un grad înaintat de degradare fizică. În locul lor apărea în septembrie 1995 un prim corp al actualului local, urmat, un an mai târziu, de un al doilea. Se contura astfel un complex modern, ce continua să se ridice pe locul vechilor cladiri, foste cazarme militare, un complex ce va oferi condiţii excelente de studiu pentru adolescenţii cernavodeni.

Anul 1960 este anul în care în Cernavodă apare ce-a de-a treia şcoală generală, într-o clădire nouă cu 10 săli de clasă şi sală de sport, Şcoala Nr. 2.

Cinci ani mai târziu apare şi ultima şcoală, şi anume Şcoala Generală Nr. 4. Clădirea acesteia, inaugurată în 1965, intră la sfârşitul anilor ’90 într-o avansată stare de degradare din cauza infiltraţilor din structura sa de rezistenţă. Astfel că elevii şi cadrele didactice ale şcolii sunt nevoiţi “să plece în pribegie” câţiva ani în clădirile Grupului Şcolar Energetic. Însă în 2002 se înfinţează, pentru şcoala generală nr. 4, cel mai noi local de învăţământ cernavodean.
Photobucket
Din dorinţa unor profesori temerari se naşte după 1990 Liceul Teoretic cu clasele I-XII ce poartă numele inginerului Anghe Saligny. Acesta s-a înfiinţa pe scheletul fostei Şcoli Generale Nr. 3 fiind continuatorul celor mai vechi şcoli cernavodene şi funcţionând atât în vechiul local construit în 1935 cât şi in modernul complex şcolar energetic. Dar despre istoricul acestui liceul vom discuta pe larg într-un articol viitor.

În final se cuvine să aducem mulţumiri celor ce au depus eforturi pentru educaţia tinerilor cernavodeni timp de aproximativ 134 de ani. Preotul Dimitrie Chirescu,  învăţătorul Ioan Muşat, înv. Ion Grozea, prof. Tiberiu Birda, prof. Benedict Bargan, prof. Axinte Comănescu, prof. Valentin Albu, prof. Gheorghe Hânsă,  prof. Dumitru Covatariu, prof. Ana Manole, prof. Viorica Hânsă, înv. Eleonora Birda, prof. Nicolae Laza, prof. Ştefania Năstase, prof. Maria Pintilie, înv. Irina Barbu, prof. Constantin Barbu, prof. Mariana Lupu, prof. Maria Furtună, sunt doar câţiva dintre cei care au modelat prin pasiune şi dăruire destinele tinerilor fii ai Cernavodei.

Cu toţii suntem produsul şcolii cernavodene…

G.H.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Istoria Orasului și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Şcoala cernavodeană

  1. cristina zice:

    Cind scoala a fost facuta obligatorie? Ca nu cred ca de la inceput era asa…

    Apreciază

  2. cristina zice:

    se va reintoarce oare la vechiul obicei? Atunci cind parintii au avut ceva de spus despre educatia din scoli, erau mai aproape de sistemul corect de educatie. Trist ca putin se face sa se readuca acest lucru.

    Apreciază

    • cernavodean zice:

      Nu putem spune ca, in perioada interbelica spre exemplu, parintii aveau ceva de spus legat de ceea ce se preda in scoli. Multi dintre parinti nu puteau avea un cuvant de spus in conditiile in care ei nu erau cunoscatori de carte. Sistemul de invatamant nu trebuie reformat de parinti ci de Ministerul Educatiei!

      Apreciază

  3. cristina zice:

    De ce? Ce stie un minister despre nevoile unui copil? Cred ca parintii au acesta responsabilitate, nu?

    Apreciază

  4. Micu Ştefan zice:

    Ma numesc STEFAN MICU si sunt unul din multii absolventi ai prestigiosului LICEU AGRICOL din pitorescul oras dobrogean Cernavoda. Sant mandru ca am absolvit o asemenea institutie de invatamant. Eu sant din Buzau, dar ma consider un adevarat fiu adoptiv al minunatelor plaiuri dobrogene. Sunt absolvent al liceului promotia 1970= 1971. In ultima sambata a lunii iunie a anului 2011 am participat cu mult drag si emotie la intalnirea- revedere de 40 de ani de la terminarea liceului. Va imaginati ce sentimente inaltatoare si unice am trait; de nedescris.Am citit multe scrieri ,insemnari , documente despre scoala cernavodeana , despre dascalii care au modelat si slefuit multe caractere umane dar , spre uimirea mea nu am gasit scris pe niciun raboj numele unor mari profesori ca:ELIADE BUCIUC, prof.ing.NICOLAE GARLEANU, NICOLAE CHIRITOIU,prof.ing.GEORGE GEORGESCU,directorul liceului ,prof.ing.GH.DANET. Sant in asentimentul tuturor colegilor de generatie sa le aducem un prinos de multa recunostinta si gratitudine acestor corifeii ai cartilor si culturii romanesti ,care ne-au transmis si insuflat nu numai cunostinte de specialitate si o vasta cultura generala ci si o aleasa scoala a vietii. Exemplul pe care vi-l dau este graitor in acest sens.Toti baietii din clasa mea au absolvit studii superioare ,devenind ingineri agronomi,economisti, detinand functii de raspundere in diverse domenii de activitate, ca de altfel si COLEGELE mele care au indeplinit responsabilitati majore in viata economico-sociala avremurilor ca: sef de birou, conducatori de institutii agricole etc.

    Apreciază

    • cernavodean zice:

      Va multumim pentru comentariu. Daca doriti puteti participa si dumneavoastra la blog cu un articol despre dascalii pe care i-ati enumerat, despre perioada petrecuta la Cernavoda sau despre orice alt subiect doriti. Puteti veni cu informatii care pot aduce inca un strop de cunoastere… Va asteptam articolul pe cernavodablog@gmail.com.

      Apreciază

    • Mare dreptate aveti domnule Micu . Tot respectul si recunostinta noastra vesnica , domnilor profesori , masitri ,pedagogi din aceasta mare scoala Dobrogeana . La 15 ani am intrat sfios pe portile acestei scoli , fiind copil venit de la tara . Acolo am inceput sa privesc viata altfel decat copilaria mea . Nu uit terasele , pe care impreuna cu toti elevii le-am sapat la casma , de sus pana jos la hangare , la casmale si roabe . Atunci a fost construita si noua cantina , in care nu am mai apucat sa intru , dar Doamneee cate galeti si roabe de beton am carat .Am fos elev de scoala profesionala 72-74 . Inca o data respect si omagiu tuturor dascalilor .

      Apreciază

    • Aveti mare dreptate domnule Micu Stefan . Eu am absolvit scoala profesionala , 1972 -1974 . Aveam 15 ani cand am intrat timid pe portile acestei mari scoli . Copil venit de la tara aici am invatat sa fiu om si ce este de fapt viata . Aici in aceasta scoala a ramas copilaria mea . Doamnee si ce amintiri frumoase am despre Cernavoda tineretii mele .Imi inclin capul si port respect toata viata profesorilor , maistrilor , pedagogilor . Intregului personal de atunci , absolut tuturora , de la toti am invatat tot ce imi foloseste si astazi dupa 42 de ani . Le multumesc din inima si parca mi se pare ca e prea putin . De sus de la scoala pana jos la hangare , toti elevii am taiat liziera de salcami . Cu roabe si cazmale , practica topo , am sapat terase pana jos la hangare ( atelierele de practica ) . Noua cantina , ooo cate galeti si roabe de beton . Nu am apucat sa servesc masa acolo , dar imi amintesc cu nostalgie cantina veche , pe dom profesor (mos Tibacu )cum citea ziarul la masa … Multumesc inca o data domnule Micu pt amintiri si Dumnezeu sa aiba grija de dascali nostrii . Tot respectul !

      Apreciază

  5. N GÂRLEANU zice:

    Mulțam pentru prinosul de recunoștință,mult stimatul și regretatul El Buciuc a fost o mare personalitate…Evident,subsemnatul încă mai trăiesc…NG

    Apreciază

  6. asaveicristianadrian@yahoo.com zice:

    Daca viu in cernavoda pot gasi pozele care leam facut cu clasa mea in anul 1984

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s