Anghel Saligny – din înţelepciunea inginerului

Photobucket
Familia marelui inginer Anghel Saligny, este de origine franceză, fiind o ramură a vestitei familii Chatillon-Coligny, a cărei primă atestare documentară este din anul 944. Prevăzând cosecinţele tragice ale revocării edictului de la Nantes în memorie cu amintirea amiralului Coligny – prima victimă a nopţii Sfântului Bartolomeu – şi neputând rezista dragonelor lui Ludovic al XIV-lea şi Louvois, familia părăseşte Franţa în anul 1686 şi se refugiază în Olanda sub ocrotirea rudei lui Wilhelm de Orania. După sprijinirea debarcării acestuia la Thorbay în Anglia, în 1688, un membru al familiei vine în ducatul Wurtemberg.

Un urmaş al acestora, Alfred Rudolf de Saligny, împreună cu fratele său Constantin de Saligny, ajung în Prusia, unde ascultă cu încântare povestirile lui Kogălniceanu, despre frumuseţile Moldovei. Astfel încât, atunci când Ioan Ghica îi oferă să vină în Moldova pentru a fi profesorul de franceză al copiilor săi, Alfred de Saligny acceptă cu plăcere.

La puţină vreme după venirea în Moldova, Alfred se însoară cu o poloneză, din familia Esarsky, din această căsătorie născându-se la Şerbăneşti cei doi băieţi: Alfons, în 1853, Anghel, în 14 mai 1854, şi o fată, Sofia. Fratele mai mare Alfons Oscar I. Saligny (1853 – 1903), devine un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române iar Anghel va devenii unu dintre cele mai mari nume ale istoriei Româneşti. (1)

Anghel Saligny urmează clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de chiar de tatăl său, Alfred Saligny, urmând apoi studiile secundare, la gimnaziul din Focşani şi, ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind iniţial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universităţii din Berlin, avându-l ca profesor şi pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 – 1894). În perioada 1870 – 1874, a urmat studiile inginereşti, la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, unde erau profesori iluştrii ingineri Schwedler şi Franzius. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 – 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal. Nu se conuaşte data exactă când Saligny a terminat Şcoala Tehnică, întrucât diploma sa nu a mai fost găsită după ce în 1916 a fost trimisă împreună cu tezaurul românesc la Moscova.

În urma lucrărilor la care a participat în timpul studiilor, lui Saligny i se oferă să rămână profesor la Politehnica din Dresda. Dar în scrisoarea de mulţumire, Anghel Saligny arată că nu poate accepta acest post întrucât, după cum spune chiar el: “deşi familia mea s-a născut din apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda”.

Întors în ţară în anul 1875, Saligny intră ca inginer în administraţia de stat. Apoi, la 1 Ianuarie 1876 în serviciul de poduri şi şosele, în ajunul marelui eveniment al cuceririi independenţei. În acest timp trasează aleile de pe şoseaua Kiseleff, iar începând cu 13 Iunie este ataşat la serviciul control al liniei ferate Ploieşti-Predeal unde se ocupă de terminarea lucrărilor pe această linie – podurile executate sub controlul său însumând peste 1150 m.

De toate marile lurcrări publice începând cu 1877 este legat mai apoi numele lui Anghel Saligny. Foarte bine pregătit profesional pentru construcţia de poduri şi lucrări hidrauluice, activ, documentat în probleme tehnice, inginerul Saligny a fost tehnicianul care corespundea cerinţelor acelei perioade.

Ar fi greu să trecem în revistă toate căile ferate proiectate şi construite sub directa lui conducere, astfel încât ne vom limita numai la câteva: liniile Bârlad-Vaslui şi Adjud-Tg. Ocna, podurile peste Trotuş de la Urecheşti şi Oneşti, podul dublu de şosea şi cale ferată de la Cosmeşti peste Siret, găseşte de asemenea soluţia tunelului de fontă de la Mostiştea, pe linia Bucureşti-Feteşti, iar pe liniile Crasna-Huşi şi Leorda-Dorohoi înlocuieşte viaductele costisitoare cu podeţe, deviind apele pe curbele de nivel.
Photobucket

Dar Saligny nu se limitează numai la poduri şi căi ferate. În octombrie 1884 când primeşte sarcina de a proiecta şi construi docurile şi antrepozitele din porturilel Brăila şi Galaţi se documentează asupra marilor porturi Anvers, Rotterdam, Marsilia şi Londra, alegând soluţii noi care au stârnit admiraţia specialiştilor din lumea întreagă când au fost prezentate de către Saligny la Londra. Astfel, pentru cheiuri unde apa era de 30 m adâncime şi pământul era foarte slab, el preconizează fundaţii pe straturi de fascine şi piloţi, iar pentru silozuri crează bazine în legătură cu Dunărea, celulele silozuriloe construidu-se, pentru prima dată, din beton armat. La realizarea silozurilor, Saligny a aplicat o invenţie folosită de-abia în ultimii 35-40 de ani, punând la construcţia celulelor plăci prefabricate, legate de stâlpi turnaţi pe loc, cu armăturile sudate.
Photobucket

În 1888, printr-un memoriu înaintat ministrului lucrărilor publice propune crearea unei marine comerciale, propunere în urma căreia este trimis în străinătate pentru a studia problema navigaţiei fluviale şi maritime. Pe baza studiului întocmit de Saligny în 1888 este votată Legea pentru înfiinţarea marinei comerciale române, iar în 1890 se înfiinţează serviciul de Navigaţie Fluvială Română.

După alipirea Dobrogei apare nevoia existenţei unei legături permanente cu Marea Neagră. În aceste condiţii se organizează două concursuri pentru construirea unui pod peste Dunăre, în anii 1882 şi 1885. Comisia de concurs refuză ofertele prezentate, astfel că în anul 1887 i se încredinţează lui Saligny studiul şi proiectarea liniei ferate Feteşti-Cernavodă şi a podului peste Dunăre, iar în 16 Martie 1889, în urma interpelării guvernului de către Mihail Kogălniceanu, la cererea acestuia, lui Saligny i se încredinţează şi executarea lucrărilor. Lucrările încep în 1890 şi sunt finalizate cu brio de către Anghel Saligny după numai 5 ani.

La 13 August 1899 lui Saligny i se încredinţează şi coducerea lucrărilor din Portul Constanţa. Saligny dezvoltă suprafaţa bazinului, lungimea digurilor şi întinderea platformelor, crează un bazin special pentru exportul petrolului, proiectează patru magazii cu silozuri pentru cereale, prevede o gară maritimă, farul din port şi cel de la Tuzla, plus instalaţii pentru repararea navelor.
Photobucket

În acelaşi timp Anghel Saligny deţine conducerea mai multor comisii, servicii şi inspectorate precum: Serviciul Maritim Român, Navigaţia Fluvială Română, Inspectoratul general al Porturilor şi Docurilor etc.
Photobucket

La 23 decembrie 1910, după o activitate de 35 de ani, Saligny se retrage din serviciul Ministerului Lucrărilor Publice. El consideră că a lăsat urmaşi demni de a-i întreţine şi continua opera, pe inginerii care i-au fost colaboratori şi pe care i-a îndrumat: “eu m-am retras din cadrele ordinare ale corpului tehnic, peste câţiva ani voi părăsi cu totul serviciul statului, dar retragerea mea nu se va simţi, fiindcă rămân conducători de frunte şi fiecare în parte mă poate înlocui cu succes.”

Însă activitatea lui Anghel Saligny nu s-a încheiat. În anii următori studiază şi face proiecte pentru îndiguirea marilor ostroave dintre Borcea şi Dunăre, studiază problema alimentării cu apă a Capitalei, iluminatul cu gaz şi electricitate, proiectează o mare gară de călători în Bucureşti şi participă la construcţia primelor linii de tramvai.

Dar inginerul Anghel Saligny are şi o importantă activitate academică şi didactică. Predă la catedra de poduri a Şcolii de Poduri şi Şosele între 1884 şi 1914 iar Ionel Brătianu, unul dintre discipolii săi, spunea: “Saligny are tactul fără greş în toate acţiunile şi avea darul dumnezeiesc de cunoaştere a oamenilor.” De asemenea tot el este cel care propune înfiinţarea Şcoliilor Politehnice.

O altă latură a activităţii lui Anghel Saligny, în special atunci când nu mai ocupa funcţii publice, este aceea de consilier în diferite comitete şi consilii, dând sfaturi de ordin tehnic, industrial, economic şi chiar financiar, făcând parte din consiliul de administraţie al Băncii de Scont şi, în perioada 1913-1925, fiind cenzor al Băncii Naţionale.

Deşi nu a făcut politică, a fost toată viaţa un apropiat şi susţinător al partidului liberal, fiind ministru în guvernele Coandă şi Ion I.C. Brătianu şi preşedinte al comisiei de organizare a încoronării din 1922.

Ca o încununare a activităţii, Saligny este ales la 13 aprilie 1892 membru corespondent al Academiei Române, iar la 7 aprilie 1897 devine membru activ, în trei sesiuni consecutive: 1907-1910, fiind preşedinte al înaltului for academic.

Mare inginer Anghel Saligny se stinge din viaţă la 17 Iunie 1925 lăsând românilor una dintre cele mai bogate moşteniri seculare. Îşi doarme somnul de veci în cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.

(1) Anghel Saligny – un creator al României Moderne, Ing. Paul Iliescu-Saligny apud. LĂPUŞAN, Aurelia; LĂPUŞAN,  Ştefan; BIRDA, Tiberiu, Cernavodă 1995,  Editura Mondograf – Constanţa, 1995;

G.H.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Podul de la Cernavoda și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Anghel Saligny – din înţelepciunea inginerului

  1. Alexe zice:

    Laudabila initiativa voastra si mi-a facut mare placere sa citesc toate articolele pe care le-ati publicat. De 3 zile citesc numai blogul vostru. Astept articole noi pe viitor!

    Apreciază

  2. Alexandru Ridiche zice:

    Regret ca nimeni, dar absolut NIMENI nu a pastrat sau nu a realizat vre-o poza cu acel minunat viaduct , construit tot de catre Anghel Saligny, inaintea celebrului pod ” Cernavoda”, si care a existat in Balta Ialomitei, ( Balta Iezer ), intre anii 1895-1969. Este un mare pacat, eu i-as spune o adevarata crima ca noi, romanii nu stim sa ne pretuim Istoria si nici pe adevaratii romani care au faurit-o si carte ne-au adus GLORIE.–Cu tot respectul, Alexandru.

    Apreciază

  3. ciobanu alexandru zice:

    ce sa spun am citit cu ne rabdare toate aceste sai spun legenda .eu sant din dobrogea si vad mereu acel pod si ma uit la el si parca mi se salta parul pe mine . citesc la domnul alexandru comentariul lui si are mare dreptate ne batem joc de istoria romaniei va multumesc ciobanu alexandru

    Apreciază

  4. Pingback: Podurile lui Ștefan cel Mare – erori, mi(s)tificări, … îndreptări ! | Munte si flori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s