Introducere în istoria oraşului Cernavodă

La răscruce de drumuri, în partea estică a provinciei Dobrogea, la jumătatea dintre nordul şi sudul geografic al provinciei, la aproximativ 200 de kilometri de capitala României, şi mai ales pe malul bătrânului Danubiu, se întinde un orăşel de aproximativ 20 000 de suflete. Un orăşel ce are însă parte de atâtea elemente istorico-culturalo-economice încât poate rivaliza cu oricare alt oraş din ţara noastră. Ca locuitor al acestui orăşel am fost, aşa cum o fac foarte mulţi indivizi, ignorant la frumuseţile acestuia. De cele mai multe ori numai cercetând şi informându-te despre locurile prin care se învârte al tău destin poţi ajunge să îţi îndulceşti existenţa cu iubirea faţă de acele locuri şi să-ţi conturezi identitatea ta ca individ. Spre norocul meu, am avut ocazia să cercetez şi să mă documentez despre “orăşelul de la răscruce de drumuri”, unde m-am născut şi am crescut, şi astfel am ajuns să descopăr CERNAVODĂ.
Photobucket
După construirea podului peste Dunăre, în 1895, dar şi înainte de acest moment, Cernavodă este locul în care Dobrogea comunică cu restul României. Se spune chiar că: “Cernavodă este cartea de vizită a Dobrogei!” Astfel că, trecutul, prezentul şi viitorul oraşului Cernavodă sunt în strânsă legătură cu cel al Dobrogei şi orice referinţă la istoria lui se poate face numai în lumina istoriei întregului spaţiu dobrogean.
În zona în care se află astăzi oraşul Cernavodă, la confluenţa Văii Carasu cu Dunărea, străjuită de dealurile Sofia, Columbia şi Cochirleni, a existat prezenţă umană încă din cele mai vechi timpuri, asta datorându-se unor elemente, precum apa potabilă, pământ pentru culturi şi, bineînţeles, faptul că bătrânul Danubiu a fost timp de secole cel mai bun drum de comunicare.
Cea mai veche mărturie de locuire omenească din zona actualului oraş este cimitirul neolitic aparţinând culturii Hamangia, descoperit pe Dealul Sofia. În unul dintre mormintele de inhumaţie ale acestui cimitir a fost descoperit şi celebrul Gânditor (de la Cernavodă şi nu de la Hamangia, cum se face foarte des confuzia) şi consoarta sa feminină. Cultura neolitică Hamangia, care a fost denumită astfel după vechiul sat Hamangia din comuna Istria (astăzi satul Baia, jud Tulcea), s-a dezvoltat, în mileniul IV-II î.Hr., pe teritoriul de astăzi al României și într-o fază târzie pe teritoriul Bulgariei (în zona Varna şi Burgas) şi sporadic la NE de Dunăre. Cultura Hamangia este pusă în legătură cu o populaţie venită din Anatolia, Hamangia fiind cea mai veche cultură neolitică din Dobrogea, această cultură cunoscând o lungă perioadă de înflorire, care s-a prelungit până la naşterea variantei pontice a culturii Gumelniţa, influenţând-o şi pe aceasta.
Odată cu începerea lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în anii ’50, lucrările au scos la iveală dovezile unor civilizaţii preistorice. Săpăturile de salvare au dus la descoperirea Gânditorului, în 1956, şi a perechii sale, Femeia. Statueta a fost prezentată, după reconstruire, populaţiei într-o expoziţie improvizată în Primăria Cernavodă şi apoi a luat drumul Bucureştiului şi al celebrităţii, devenind cunoscută în întreaga lume.
Statueta Gânditorul reprezintă un bărbat şezând pe un scăunel (replică perfectă a scăunelelor de piatră neolitice), cu coatele sprijinite pe genuchi, susţinându-şi capul cu palmele. “Atitudinea de concentrare şi meditaţie caracteristică este cu atât mai expresiv redată cu cât ansamblul corpului de bărbat nud, stilizat în volume şi planuri triunghiulare uşor galbate, constituie o compoziţie spaţială perfect echilibrată şi proporţională. Prelucrarea atentă a figurii cu trăsături clar definite şi cu marcarea unor detalii expresive – cum ar fi modificarea conturului obrajilor sub presiunea palmelor – dau o deosebită expresivitate întregii compoziţii” (1)
Cea de-a doua statuetă, femeia, într-o poziţie şezândă, de data aceasta pe pământ, având unul dintre picioare întins iar celălalt pliat. “Femeia, de asemenea, nudă, de tipul plin, cu steatopigie şi graviditate marcate, este caracterizată prin poziţia puţin obişnuită, cu un picior întins şi altul pliat, şezând pe pământ. Figura este atent modelată şi stilizată asemănător cu cea a bărbatului. Lustrul puternic, brun închis spre negru, şi perfecta netezire a suprafeţelor uşor galbate contribuie, de asemenea, la detaşarea plastică a pieselor.” (1)
PhotobucketDin cauza eroziunii naturale a solului, atunci când au fost descoperite, mormintele neolitice erau prăbuşite la piciorul pantei dealului, deci nu se mai aflau în poziţia lor iniţială, inventarul mormintelor fiind împrăştiat şi amestecat. Astfel că, în ciuda faptului că prezintă aceleaşi trăsături, nu se poate şti cu exactitate dacă statuetele sunt realizate de acelaşi autor sau dacă ele au aparţinut aceluiaşi mormânt de inhumaţie.
Cele două figurine sunt adevărate monumente ale creaţiei artistice ale omului preistoric, fiind unele dintre cele mai vechi şi mai frumoase exemple de creativitate plastică şi de folosire a unor mijloace relativ simple pentru obţinerea unor efecte artistice. Micuţa reprezentare a unui bărbat care stă pe un scaun scund cu capul între mâini, se pare, cuprins de gânduri, a devenit repede un subiect de discuţii. Gânditorului i-au fost dedicate cărţi, el făcând excepţie epocii căreia aparţine prin grija cu care a fost lucrat şi prin multitudinea de simboluri pe care le transmite. Perechea sa, reprezentarea unei femei cu o atitudine aparent relaxată şi chiar visătoare, nu a făcut decât să alimenteze şi mai mult discuţiile privind simbolistica statuetei „de la Cernavodă”.
În anul 2000, statueta „de la Cernavodă” a fost desemnată, de către o comisie internaţională, să fie unul dintre cele 10 artefacte ale culturii pământene care ar trebui să ne reprezinte planeta. Respectiv, Gânditorul ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întâlnire cu o civilizaţie extraterestră.
La câteva sute de ani după ce “artistul neolitic” a sculptat Gânditorul, tot pe Dealul Sofia, a fost identificată o puternică aşezare fortificată datând din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului, construită iniţial de migratorii indo-europeni aparţinând primului val. Această fortificaţie era cunoscută şi în timpul geto-dacilor, în jurul ei concentrându-se un port şi o aşezare târg, nod important de drumuri.
Mărturie a locuirii zonei actuale a oraşului Cernavodă încă din cele mai vechi timpuri o oferă şi unul dintre cei mai mari arheologi şi istorici germani, Carl Schuchhardt, care, venit la Cernavodă cu armatele germane în timpul Primului Război Mondial, face mai multe săpături în zona Dealul Sofia. În 1923, publică în revista Prähistorische Zeitschrift, vol. XV, pag. 9-27 lucrarea CERNAVODA, o aşezare din epoca de piatră în Turcia, în care prezintă rezultatele săpăturilor şi constatărilor sale.
“Este vorba de o mare colină, aşezată lângă una mică, aflate amândouă la nordul oraşului, lângă rafinăria de petrol. Amândouă au panta prăpăstioasă către linia ferată şi malul dunărean [..] locuri mai înalte şi lesne de apărat, de pe malul drept al Dunării, au fost locuite obişnuit încă din aceste îndepărtate timpuri.” (2)
Photobucket
Locuirea umană continuă în zona Cernavodei şi în secolul al II-lea î.Hr. apare cetatea Axiopolis, fondată se pare chiar de regele grec al Traciei Lisymahosh pe platoul patrulater din dreptul insulei Hinog. Cetatea cunoşte imediat o înflorire deosebită şi se pare chiar că în interiorul ei s-a aşezat şi o comunitate destul de numeroasă de greci.
“Toponimul Axiopolis este mai întâi întâlnit la autori greci din epoca romană (Ptolemeu) dar este evident că este vorba de o informaţie preluată din vremea anterioară, adică din perioada elenistică. Numele grecesc al localităţii a fost pus în legătură, de cei care au studiat problema, cu stăpânirea macedoneană în Dobrogea din vremea lui Lisymahos. Este adevărat că sunt cunoscute descoperiri elenistice şi romane timpurii provenind de pe Dealul Hinogului. Dacă descoperirea unor piese din epoca elenistică pe Dealul Hinogului par să coroboreze situarea aşezării, probabil fortificate, getice în acel loc, în schimb atribuirea întemeierii ei de catre Lisymahos, regele macedonean al Traciei, primeşte încă un semn de întrebare, dacă ţinem seama că numele grecesc pare să fie de fapt transliterarea grecească a vechiului nume autohton construit pe rădăcina iraniană “akš” cu semnificaţia de “negru”, semnificaţie ce se regăşeste în alt toponim referitor la zonă – “Cara-su” . (3)
PhotobucketAşezarea Axiopolis îşi continuă existenţa şi sub dominaţia romană, dezvoltându-se mai mult. Apar, aşadar, elemente ale spaţiului roman precum: vămi la principalele căi de comunicaţii, construirea unui drum spre Carsium (Hârşova de astăzi) care se întindea paralel cu Dunărea, un pod de piatră peste lacul Carasu, amenajarea unui port construindu-se dane pentru vase comerciale şi chiar existenţa în port a unei întregi flotile de nave de război romane, Flota romană de pe Dunăre – Classis Flavia Moesica – având bază permanentă la Axiopolis.
Se pare că tot la Axiopolis are loc, în anul 304, martiriul Sfântului Mucenic din Axiopolis Tasius sau Tasios (Dasius), soldat în armata romană. Din martiriul lui Tasios aflăm că la Axiopolis se sărbătoreau saturnaliile în cinstea zeului Saturn, zeul timpului. În cadrul acestor ceremonii se alegea un „rege al saturnaliilor”, care 30 de zile avea voie să facă orice faptă nelegiuită dorea. La sfârşitul celor 30 de zile era ucis cu săbiile.
Peste cetatea romană, se construieşte la începutul Evului Mediu o cetate medievală, iar Axiopolis îşi continuă existenţa şi în timpul Imperiului Bizantin asigurând graniţa acestuia, iar în secolul al XI-lea pe o listă de episcopi se menţionează un ierarh de Axiopolis, semn că şi la vremea respectivă oraşul nu-şi pierduse importanţa.
După anul 1420, Dobrogea a fost cucerită de otomani, şi imediat după ocupare, turcii au luat măsuri de pază, întărind toate cetăţile din lungul Dunării. Fosta cetate romană de la gura văii Carasu a fost refăcută şi întărită, având ca scop protejarea portului şi a vămii. În anii 1593-1595, Mihai Viteazul a făcut o expediţie peste Dunăre în Dobrogea, cucerind toate cetăţile dunărene, printre care şi cea de la Cernavodă.
În timpul dominaţiei otomane, pe locul actualului oraş exista numai un sat cu populaţie mixtă formată din români, turci şi greci. Numele localităţii în timpul stăpânirii turceşti a fost Bogazschioi. Denumirea Bogaz-Kioi a fost inspirată de amplasarea localităţii la locul de confluenţă al Dunării cu vechiul curs al râului Axios, de unde şi numele de “Satul de la gură” sau “de la vărsare”.
“[…] un episcop a fost şi la Bogazschioi, Episcopul Neofit din acea localitate traducea, în 1770, cărţi din greceşte în româneşte […]” (4)
Photobucket
Această denumire continuă să se păstreze până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, când odată cu construirea de către englezi a unei liniei ferate între Constanţa şi Cernavodă, oraşul capătă o dezvoltare accelerată, iar influenţa celor 800-1000 de lucrători slavi îi atrage oraşului numele de “Cerna-Voda”, care înseamnă “Apă neagră”.
O personalitate emblematică a oraşului Cernavoda este şi va fi, Preotul-Învăţător Dimitrie Chirescu (1842-1890). Preotul Chirescu are pentru Dobrogea aceleaşi merite pentru învăţământ, credinţă şi românism, pe care le-a avut Gheorghe Lazăr în Muntenia. Este membru fondator al Societăţii Române din Silistra în 1870, reînfiinţează şcoala românească în locuinţa sa din Cernavodă în 1875, a primit oastea şi administraţia română cu prilejul alipirii Dobrogei la patria mamă în 1878, a pus temelia şi a ridicat biserica oraşului în 1882. În ziua de 9 octombrie 1890 a oficiat slujba religioasă la punerea pietrei de temelie a măreţului pod peste Dunăre. Pe lângă acestea, împreună cu soţia sa, oferă Cernavodei şi ţării, nu mai puţin de 5 dascăli, un primar-avocat, un ofiţer de carieră şi mai ales pe cel mai mare compozitor de muzică corală, Ion D. Chirescu (1889-1890). Se stinge din viaţă la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, Regele Carol I, personal, oferind vagon mortuar gratuit pentru a-l readuce pe pământul cernavodean.
Lucrarea care a adus oraşul Cernavodă pe buzele tuturor românilor este cu siguranţă podul peste Dunăre, construit de mare inginer Anghel Saligny. La data de 9 noiembrie 1890, în cadrul unei ceremonii solemne condusă de Regele Carol I, la Cernavodă se pune piatra de temelie a ansamblului de poduri care să unească proaspăt alipita Dobroge cu ţara.
La 14 septembrie 1895, la numai 5 ani de la deschiderea efectivă a şantierului, pe podul de la Cernavodă, un convoi de 15 locomotive grele au parcurs, cu 80 km/h, toată lungimea platformei în timp ce, scria presa vremii, sub pod, dintr-o barcă în care se afla împreună cu câţiva muncitori, proiectantul şi constructorul Anghel Saligny însuşi, dădea, prin simpla sa prezenţă, girul calităţii şi rezistenţei acestei „lucrări de artă”, devenită legendară.
Conform programului serbării, un tren a plecat la ora 9 din Gara de Nord, invitaţii ajungând la Cernavodă la ora 12. În cadrul ceremoniei de rigoare, cu discursuri şi urale din partea asistenţei, Regele Carol I a pus ultimul nit al podului ce urma să-i poarte numele. Primul ministru de atunci a rostit o frază celebră: „Măria Ta! Cu ostaşii ţării ai învins în câmpiile Bulgariei, iar cu meşterii ţării ai îngenuncheat măreaţa Dunăre.” , iar la rândul său, suveranul exclama: „Săvârşirea Podului peste Dunăre, dorit de un sfert de veac de Mine, este astăzi un fapt îndeplinit şi uriaşă se ridică înaintea noastră această falnică operă ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc, în care se răsfrâng progresul şi avântul puternic al României, a învins toate greutăţile, a înlăturat toate piedicile, spre a executa această trainică şi nepieritoare lucrare, care trebuie să arate lumii că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Dunării şi porţile Orientului”.
PhotobucketCăpitanul Portului Cernavodă în perioada 1899-1903, Comandorul Nicolae Ionescu Johnson, povesteşte în cartea sa că inginerul Anghel Salingy obişnuia să vină des în zonă pentru a inspecta starea operei sale. Comandorul reproduce în carte şi un dialog cu Anghel Saligny avut într-o barcă chiar sub pod: „<<Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi, e ca să-i descoper părţile slabe, greşelile…>>. <<Greşeli? Exageraţi! Toată lumea nu mai conteneşte să vă laude>>. <<Las’ că ştiu eu mai bine ce greşeli am făcut! Este mai ales una pe care nu mi-o iert. Trebuia să fac pe pod o cale dublă, una pentru pietoni şi căruţe, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia>> . (5)

Bibliografie:

(1) Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, Tiberiu Birda, Cernavodă 1995, Editura Mondograf – Constanţa, 1995, pag. 45-46

(2) SCHUCHHARDT, Carl, , Revista Prähistorische Zeitschrift, vol. XV, pag. 9-27, 1923, apud LĂPUŞAN, Aurelia; LĂPUŞAN, Ştefan; BIRDA, Tiberiu, Cernavodă 1995, Editura Mondograf – Constanţa, 1995, pag. 27;

(3) FLORESCU, Radu, Axiopolis – Cernavodă, Pontica,Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa, 1986, pag. 16

(4) IORGA, Nicolae, Droits nationaux et politiques de Roumains dans la Dobrodja, Iaşi, 1917, pag. 75

(5) IONESCU-JOHNSON, Nicolae; Însemnările unui marinar, Galaţi, 1958, pag. 65

Lucrarea „O publicaţie necunoscută pentru cercetători: Danubiu – Fişă monografică” – Gheorghe Halichia

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Istoria Orasului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Introducere în istoria oraşului Cernavodă

  1. Crampeie zice:

    Foarte interesant si educativ. Am trecut de atatea ori prin Cernavoda si recunosc ca nu am oprit niciodata (rusine!!!), dar in mod sigur o voi face data viitoare in drumul spre mare. De asemenea, mi-a placut foarte mult si articolul despre punctul fosilifer (iarasi, un obiectiv ratat, dar am de gand sa schimb si lucrul acesta asap :)). Multumesc si la cat mai multe posturi!

    Apreciază

  2. Constantinescu Radu zice:

    S-a uitat ca situl neolitic de la Cernavoda a fost descoperit- de fapt- de genialul nostru geolog (nascut la Macin) Gheorghe Munteanu-Murgoci. Acesta i-a scris lui Iorga in 1906 despre descoperirea lui si asa se face ca a ajuns acolo, pentru cercetari, pe timpul ocupatiei germane din Primul Razboi Mondial, arheologul Carl Schuchhardt.

    Apreciază

  3. Teodora Ceti zice:

    As dori sa aflu anul in care Cernavoda a fost declarat oras. Stie cineva?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s