Rezervaţia fosiliferă Cernavodă

Foarte puţini (aproape niciunul) dintre cei care se îndreaptă în aceste zile spre litoralul românesc (sau cel bulgăresc, după caz) ştiu că atunci când traversează podul rutier de la Cernavodă, mergând spre Constanţa, pot vedea în dreapta, ridicându-se parcă din Dunăre, o minunată rezervaţie fosiliferă. Peretele abrupt de pe malul dobrogean în care se propteşte ansamblul de poduri este o “vitrină geologică” unică în Europa, o comoară autentică pentru geologi, dar şi pentru noi toţi.

Photobucket

Tip rezervatie: monument al naturii, geologic si paleontologic.
Suprafata: 3 ha
Amplasare: La sud de podul de peste Dunare, de unde se poate observa întreaga arie protejata.
Acces la rezervatie: din orasul
Cernavoda, pe malul Dunarii, în amonte.
Caracterizare generala: Importanta geologica a punctului fosilifer de la
Cernavoda rezulta din faptul ca aici apar la zi depozite cretacice inferioare cu o bogata fauna fosila care a permis posibilitatea stabilirii clare a limitelor
dintre etajele cretacicului inferior si corelarea acestor depozite cu cele
similare din alte regiuni ale Europei (Franta de Sud, Spania, Portugalia), ale
Africii de Nord si Asiei Mici. Acest punct fosilifer cuprinde o bogata fauna fosila, reprezentata prin 72 specii de corali, bivalve, gasteropode, brachiopode, cunoscute si în alte zone europene, la care se adauga taxoni noi pentru stiinta.

Vara trecută Jurnalul Naţional a realizat un material amplu despre această rezervaţie fosiliferă de la Cernavodă. Articolul se numeşte Dinozaurii din stânci şi îl puteti citii  !!!AICI!!!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Altele. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Rezervaţia fosiliferă Cernavodă

  1. dany zice:

    buna ziua dragii mei….

    sunt foarte incantat de lucrarile domniilor voastre…

    daca ma poate cineva ajuta si pe mine…. sunt foarte interesat de istoria orasului…

    caut niste poze vechi cu vederea orasului…. ma puteti gasi pe yahoo messenger…

    rocco_siffredi2002 @yahoo.com

    multumesc anticipat….

    Apreciază

    • cernavodean zice:

      Am mai dat un raspuns la celalalt comentariu:
      „Din pacate pozele vechi cu orasul Cernavoda sunt destul de rare… Si eu fac momentan niste demersuri pe la diferite persoane mai in varsta pentru a gasii cate ceva, dar e foarte greu. Depinde ce anume vrei sa faci cu ele… Poate te pot ajuta eu cu cate ceva…”

      Apreciază

  2. alice zice:

    salut….ma i ntereseaza aceasta rezervtie fosilifera de la Cernavoda…am de faut o lucrare…dak est cineva care ma poate ajuta…va-s fi recunoscuta

    Apreciază

  3. alice zice:

    adresa mea de mail e ghinescualice@yahoo.com

    Apreciază

  4. Se poate vizita, exist ghid sau ceva de tipul,asta? E sit activ sau e doar in conservare?

    Apreciază

    • cernavodean zice:

      Din pacate, nu. Nu este nici in conservare (nici nu cred ca a trecut cuiva prin minte asa ceva), iar despre ghid nici nu poate fi vorba (in ciuda „centrului turistic” din localitate). De vizitat, se poate vizita la baza podului pe cont propriu.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s