Fiii Cernavodei: prof. Axinte Comănescu

“Omul sfinţeşte locul” – spune un vechi proverb românesc. De cele mai multe ori valoarea locurilor este dată de oamenii care le locuiesc. Fiecare comunitate are oamenii săi de bază care se dedică în diferite moduri pentru bunăstarea acesteia. Aceşti oameni se simt strâns legaţi de locul în care trăiesc şi sunt permanent implicaţi în activitatea acestuia.
Un astfel de om este, pentru oraşul Cernavodă, domnul profesor Axinte Comănescu. Pe lângă sutele de elevi pe care i-a învăţat tainele istoriei de-a lungul carierei sale didactice, domnul Comănescu s-a implicat activ în viaţa comunităţii de langă podul lui Saligny.
Secretar de redacţie şi redactor-şef la primele gazete cernavodene: Gazeta de Cernavodă (1993) şi Informaţia Cernavodei (1994), unul dintre cei care s-au luptat pentru înfiinţarea unui muzeu local şi pentru valorificarea bogăţiilor istorice şi culturale ale oraşului, director al Casei de Cultură, săpături la cetatea Axiopolis, plus multe altele, pot fi trecute în CV-ul de “Fiu al Cernavodei” al domnului profesor Axinte Comănescu.
Photobucket
R: Cum aţi descoperit oraşul Cernavodă şi cum arăta el la acea dată?

Axinte Comănescu: Am ajuns în Cernavodă în anul 1959, repartizat fiind ca profesor de istorie şi director adjunct la liceul din localitate. Aici am găsit o comunitate foarte bine închegată din toate punctele de vedere. În oraş existau Fabrica de Ciment şi Fabrica de Şuruburi plus alte câteva obiective economice care aduceau o oarecare bunăstare materială oraşului. Cele două fabrici aveau câte 600-700 de muncitori, în general bărbaţi, mai existând şi o fabrică de textile care acapara în general forţa de muncă de sex feminin. Cernavodă avea la acea vreme trei şcoli generale, cu clasele I-VII cum era atunci, un liceu, un spital foarte bun pentru acea vreme, cu aproape 20 de medici, dintre care 3 chirurgi, avea două parcuri foarte frumoase, un spaţiu de agrement, două stadioane şi două echipe de fotbal. Cultura mergea deasemenea foarte bine, existând o Casă de Cultură puternică ce organiza diferite manifestări culturale. Şi, în ciuda faptului că era poluat de Fabrica de Ciment, în principal, era un oraş foarte curat şi bine întreţinut, primarul de la acea vreme, ca majoritatea primarilor Cernavodei, îşi dădea silinţa ca oraşul să arate pe cât posibil bine. Cum spuneam, era un oraş închegat din toate punctele de vedere, şi un oraş care mie mi-a plăcut foarte mult atunci când am ajuns aici.

R: Înţeleg că era destul de populat. C-am pe ce zonă se întindea?

A.C.: Păi se întindea din zona actulului liceu, pănă pe Dealul Sofia şi în nord până în această zonă a fostei şcoli numărul 4. C-am în acea perioadă centrul oraşului a suferit unele modificări decise de regimul de atunci, şi s-au dărâmat foarte multe clădiri vechi pentru a se construi noi obiective industriale. Pe actuala stradă care duce spre Centrala Nucleară, erau foarte multe case care mai apoi au fost demolate ca să fie construite blocurile socialiste.

R: Dacă ar fi să-l comparaţi la acea vreme cu alte oraşe din Dobrogea, cum l-aţi caracteriza?

A.C.: Exista o competiţie permanentă cu oraşele din zonă, în special cu Medgidia şi Feteşti. În domeniul meu, în învăţământ exista concurenţa în ceea ce priveşte numărul de elevi care reuşeau să între la facultate din fiecare oraş. Mai exista de asemenea o concurenţă în ceea ce priveşte aspectul estetic al oraşelor şi bineînţeles că mai exista şi acea “concurenţă socialistă” în domeniul productivităţii economice. Nu vreau să sune subiectivist dar sunt convins că Cernavodă câştiga aceste “bătălii” pentru că oraşe precum Medgidia sau Feteşti nu dispuneau la acea vreme de infrastructura şi oportunităţile de care se bucura acest oraş.

R: Ştiu că imediat, după ’89, mai precis în 1993, împreună cu domnul primar Tiberiu Birda şi alte câteva persoane, vă ocupaţi de editarea unui ziar local. Cât de interesaţi erau cernavodenii de “informaţie locală”?

A.C.: Erau chiar foarte interesaţi. Dovadă este faptul că ziarul apărea mai întâi lunar, iar mai apoi bilunar. Mai greu a fost la început, dar apoi am beneficiat de aportul mai multor colaboratori, care ne ofereau subiecte şi informaţie brută pentru a o publica în paginile ziarului. Cernavodenii erau foarte interesaţi de problemele de proximitate şi erau încântaţi, cum sunt toţi oamenii de altfel, de faptul că au un instrument prin care îşi pot exprima problemele, părerile sau chiar şi bucuriile. Şi noi, redacţia de la acea vreme, încercam să ne concentrăm pe realizările oamenilor şi ale întreprinzătorilor locali, nu pe cele ale administraţiei locale, pentru că acelea ni se păreau de datoria lor să le rezolve.
Pe lângă acestea, eu, în calitate de profesor de istorie, încercam să le ofer cititorilor, pe lângă informaţiile de actualitate şi o perspectivă asupra bogatei istorii a acestei zone.
Informatia Cernavodei

R: Ştiu că participaţi pe vremuri, împreună cu elevii dumneavoastră la lucrările din siturile arheologice din jurul Cernavodei. Care este situaţia actuală a acestora?

A.C.: Ca peste tot în ţară banii stau în calea cercetării. În jurul Cernavodei există cimitirul neolitic de pe Dealul Sofia, faleza fosiliferă şi bineînţeles cetatea Axiopolis. În nici unul dintre situri nu se întreprind în acest moment niciun fel de lucrări. La cetatea Axiopolis, unde de-a lungul vremii s-au întreprins foarte puţine lucrări şi unde ar mai fi multe de descoperit, nu se pot face niciun fel de lucrări, din cauza faptului că se află pe terenurile unei unităţi militare. Există acolo în Dealul Hinogului un depozit de armament şi o unitate militară care au ca scop apărarea podului, şi astfel zona devine un obiectiv militar protejat, iar accesul este interzis. În ciuda faptului că au existat mai multe solicitări pentru obţinerea unor autorizaţii de executarea unor săpături în zonă, acestea au fost respinse. Este mare păcat că aceste “bogăţii istorice” nu sunt puse în valoare pentru că pământurile Dobrogei mustesc de vestigii istorice ce aşteaptă să fie descoperite.

R: Eu, care am crescut în Cernavodă, nu am văzut aici niciodată celebra statuetă Gânditorul şi a trebuit să merg la Bucureşti pentru a o vedea. De când nu s-a mai întors Gânditorul acasă?

A.C.: De foarte mult timp. Este normal să se afle la Muzeul Naţional al României pentru că este unul dintre elementele de bază ale istoriei şi culturii naţionale. Dar poate că ar trebui să fie adus şi aici pentru ca toţi cernavodenii să-l poată vedea pentru că este produsul fantastic al acestor pământuri. Avem mai multe reproduceri ale celor două statuete (nr. “Gânditorul” şi “Consoarta”), una dintre ele, mărită de mai multe ori se află în faţa primăriei şi în mărime naturală la muzeul local.
Gânditorul este o capodoperă a creaţiei universale, îmi permit să zic că artiştii de astăzi nu pot egala frumuseţea şi expresivitatea acestei creaţii preistorice. Este unul din multele motive de mândrie ale cernavodenilor.

R: Cât de multe ştiu cernavodenii despre istoria oraşului lor?

A.C.: Din păcate foarte puţin, eu zic că aproximativ 80% dintre ei nu ştiu nimic despre această istorie a locurilor. Am încercat şi încă mai încercăm totuşi să le prezentăm această istorie. Actualmente, împreună cu alţi colegi profesori organizăm un cerc cu teme istorice, folclorice şi religioase în sala de spectacole a Liceului Energetic, care se bucură de o prezenţă numeroasă şi sperăm ca prin intermediul acestuia să le arătăm macar elevilor istoria şi obiceiurile din zona Cernavodei şi a Dobrogei în general.

R: Prin mâinile dumneavoastră au trecut zeci de generaţii de fii ai Cernavodei. Din câte ştiiţi dumneavoastră câţi dintre ei au ales să rămână în oraş şi câţi au preferat să-şi încerce norocul în alte părţi?

A.C.: Cum mulţi dintre ei am păstrat legătura într-un fel s-au altul şi după ce au încetat să îmi mai fie elevi. Însă mulţi dintre ei au ales să părăsească oraşul, majoritatea ca să îşi continue studiile la diferite universităţi din ţară. Nu am fost deloc dezamăgit de acest lucru, m-a întristat însă faptul că după ce şi-au încheiat studiile au ales să nu se mai întoarcă aici. Este însă adevărat şi că unele dintre domeniile în care ei au ales să se specializeze nu pot fi practicate în Cernavodă. Dar asta este firea lucrurilor, şi migrarea normală a populaţiei în aceste vremuri. Şi eu la rândul meu mi-am părăsit locurile natale din cauza meseriei şi mai apoi am ajuns ca Cernavodă să-mi fie casă.

R: Care consideraţi că este forma corectă a numelui oraşului? Cernavoda sau Cernavodă?

A.C.: În momentul de faţă ştiu că în actele oficiale este folosită denumirea de Cernavodă. Există o adevărată istorie a numelui oraşului. În perioada antică era cetatea Axiopolis, care îşi trage numele de la râul ce curgea prin Valea Carasul şi terminaţia grecească a cetăţilor-polis. În perioada dominaţiei otomane era denumirea de Bogaschioi, adică “oraşul de la vărsare”. Iar ceva mai târziu slavii l-au numit Cerna-Voda care înseamnă “apă neagră”. Denumirea de Cernavodă este de dată foarte recentă şi probabil că s-a făcut confuzia cu alte localităţi precum Cuza Vodă, Negru Vodă etc. Cred că forma corectă ce ar trebui să fie utilizată şi în documentele oficiale este Cernavoda.

G.H.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Interviuri și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Fiii Cernavodei: prof. Axinte Comănescu

  1. R zice:

    Domnul profesor Axinte Comanescu merita cu prisosinta nu numai apelativul Fiu al orasului! Contributia sa este mult mai vasta la viata culturala si spirituala a fostului mic targ numesc aici Cernavoda.Realizatorul acestui interviu cu siguranta s-a limitat la cantitatea de informatie transmisa fie din cauza onestitatii Dl. profesor , fie din ratiuni economice.In sfarsit, dupa catva timp, se intrevad incet-incet deschizandu-se portile catre munca celor care au dus Cernavoda la rang de oras! Sa vedem de-acum forta noii generatii de a mentine acest renume al Axiopolisului va fi oare pe masura? Cu respectul cuvenit, R.

    Apreciază

    • cernavodean zice:

      Va asiguram ca domnul Comanescu se bucura de deplina noastra admiratie si ii cunoastem meritele pe care domnia sa le are legate de viata culturala si istoria acestui oras. In aceasta discutie am incercat numai sa surprindem o anumita perioada din viata orasului pentru a o prezenta cititorilor. In plus, modestia domnului profesor a omis sa mentioneze in acest interviu contributia sa la dezvoltarea orasului si la crearea unei culturi cernavodene.

      Apreciază

  2. Domnului profesor Comanescu Axinte si Doamnei Comanescu sotia dinsului ie-am fost elev . Ambi erau doi profesori de o modestie fenomenaala si buni profesionisti Cind ne predau lectiile la geografie si istorie simteai ca traiesti lectia de predare Iar cind te examina la lectiile predate de dumnnealor a doua zi dupa ce le preda si nu stiai Simteai regretul dinsilor ptr. nestinta noastra . Dar o luau dela capat cu rabdare pentru pregatire noastra Asa imi aduc aminte cu placere de Familia Profesorilor de istorie si geografie Comanescu Axinte si a Doamnei Comanescu Nastasia Dumnezeu sa le dea sanatate siviata lunga.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s