Sfinţii din cetatea Axiopolis (Cernavodă)

Al doilea centru important al provinciei Scythia Minor după oraşul Tomis, în ce priveşte mucenicilor care au murit sau erau cinstiţi acolo în perioada de început a Bisericii creştine, este cetatea Axiopolis.

Se crede că oraşul a fost întemeiat de tomitani (sec. I – III d. Hr.)[1], port pe malul drept al Dunării cu o intensă viaţă comercială şi totodată important centru militar, fiind una din cetăţile militare ce făceau parte din limesul[2] dunărean. Aici îşi avea sediul una din legiunile romane, legio II Herculea.

În perioada persecuţiilor împotriva creştinilor, dezlănţuite de Împăratul roman Diocleţian (284 – 305 d. Hr.) şi coregenţii săi, Maximian (286 – 305 d. Hr.) şi Galeriu (305 – 311 d. Hr.), continuate apoi de Liciniu (312 – 324 d. Hr.)[3], în cetatea Axiopolis au fost martirizaţi mai mulţi creştini dintre care amintim doar trei, care sunt mai cunoscuţi. Este vorba de Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeus şi Dasius, potrivit unei inscripţii săpată pe o placă de piatră[4] descoperită aici de istoricul Ion Barnea în 1947. Conţinutul ei este următorul: „(Martirilor) Chiril, Kindeas şi Tasios le aduc laudă”.

Sfântul Chiril era cel mai popular sfânt mucenic din Axiopolis deoarece avea 5 zile de serbare. Era un sfânt local originar din Axiopolis sau care a suferit aici moarte martirică, probabil în ziua de 26 aprilie cum este consemnat în Martirologiul hieronymian. Acest lucru este confirmat şi de istoricul bizantin Procopius de Cezareea (sec. VI), care, vorbind de Axiopolis, fortăreaţa de lângă Dunăre ce a fost restaurată de Împăratul bizantin Justinian I (527 – 565 d. Hr.), spune că purta numele Sfântului Chiril. Se presupune că o bazilică (biserică) cimiterială, ale cărei ruine au fost descoperite în afara zidurilor cetăţii, ar fi defapt aceea zidită pe mormântul lui. În jurul ei s-a format în timp un mare cimitir, din dorinţa creştinilor de a fi înmormântaţi lângă martiri (ad martyres, ad sanctos).

Al doilea mucenic este Chindeus (Quindeus, Kindeas, Kindeu sau Vindeu) ce pare a fi un sfânt local ce a suferit martiriul împreună cu Sfântul Chiril, deoarece pomenirea lui este mereu asociată cu acesta din urmă. În Breviarul siriac este pomenit la 20 ianuarie. Există două ipoteze în ce priveşte originea sa: 1) e socotit de unii ca fiind de origine romană, Quindeus fiind derivat de la Quintus; 2) poate fi socotit şi un daco-roman, al cărui nume a fost asociat cu românescul Cândea.

Al treilea mucenic este soldatul Dasius (Tasios, Tasius, Taxius, Dasie sau Dasios). Actul martiric arată că el ar fi suferit moartea martirică în cetatea Durostorum (Silistra de azi, în Bulgaria) în ziua de 20 noiembrie 304. Unii istorici cred că el ar fi suferit martirajul în Axiopolis, iar mai târziu moaştele sale au fost duse pentru o perioadă la Durostorum. În actul său martiric sunt consemnate şi câteva lucruri despre el. Era soldat în armata romană în vremea persecuţiei lui Diocleţian. Pe-atunci era foarte răspândită sărbătoarea „saturnaliilor”, în cinstea zeului grec Cronos (Saturn la romani), zeul timpului. Cu acest prilej se obişnuia, prin tragere la sorţi, să se aleagă un soldat roman ca „rege al saturnaliilor”, care era îmbrăcat „într-o haină împărătească, după asemănarea lui Cronos însuşi”, având dreptul vreme de 30 de zile, să facă orice faptă „nelegiuită şi ruşinoasă” precum şi felurite „plăceri diavoleşti”. După încheierea acestor zile, propriu-zis în ziua sărbătorii, el era adus jertfă lui Cronos şi ucis cu săbiile. Aşa s-a întâmplat să fie ales, prin tragere la sorţi soldatul creştin Dasius. După alegerea sa „aprins fiind de râvnă sfântă” a început să cugete în sinea lui următoarele: „căci ce-mi va folosi mie, dacă după 30 de zile, sfârşindu-se urâtele şi necuratele jocuri ale lui Cronos (Saturn) voi fi dat sabiei (…) iar după trecere voi fi aruncat în focul cel veşnic? Este mai bine pentru mine să sufăr puţinele chinuri şi munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moştenesc viaţa cea veşnică, împreună cu toţi sfinţii”[5]. Drept aceea în ziua rânduită pentru începerea sărbătorii le-a spus celorlalţi soldaţi, că este creştin şi că preferă să fie adus jertfă lui Hristos. Închis de îndată în temniţă, a doua zi a fost adus în faţa comandantului său militar Bassus spre a fi judecat. Acela îl îndemna să se închine chipurilor împăraţilor de atunci şi să renunţe la creştinism, însă Dasius spunea, printre altele: „sunt creştin şi nu slujesc împăratului pământesc, ci împăratului celui ceresc.”[6] Văzând Bassus că toate încercările sale de a-l face să renunţe la creştinism sunt inutile, l-a supus la mai multe chinuri iar apoi, în cele din urmă, a poruncit să i se taie capul, în ziua de 20 noiembrie 304. Moaştele sale au fost duse la Durostorum, iar în anul 579 la Ancona în Italia, în Biserica Sfântului Cyriacus, unde se păstrează până azi. Pe mormântul său se află următoarea inscripţie grecească: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Dorostol (Durostorum)”.

Aceşti trei sfinţi, Chiril, Chindeus şi Dasius, sunt cei mai cunoscuţi dintre numeroşii mucenici care au murit pentru Hristos în cetatea Axiopolis.

Nedelcu Silviu – Constantin

---

[1] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-români şi români, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, p. 25

[2] Termenul a fost folosit pentru prima dată în perioada Republicii (509 – 27 î. Hr.) desemnând frontiera de la est la vest dintre două provincii cf. Nota 18 din cartea Pr. dr. Emanoil Băbuş, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 31. În cazul de faţă, limesul era format practic din castre, castele, turnuri de supraveghere, drumuri strategice între castre ş. a. ce se întindeau de-a lungul malului Dunării până la vărsarea ei în mare.

[3] Pr. dr. Emanoil Băbuş, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 335

[4] Azi ea se află în Muzeul de Antichităţi din Bucureşti.

[5] Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 148

[6] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-români şi români, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, p. 40